Cercuri largi

Departe,peste noapte anima
Adierea unor ganduri ce nu au vreo vina
Pentru-a lor departare de fiinta dorita
Departe sunt ganduri in noaptea ivita
Cand soarele arde, purtat de cale
Galaxia nu-l vede,arzand intru soare
Departe el cauta,in stele pustii
Raspunsul arzand inimi ce nu-s vii
Dar de ce nu vii, intreaba
Cand fara sa stie,pleaca degraba
Intorcand cerul rece,nu vede
Cum cercuri largi restrang totul
Pe sufletu-i negru,in negre pete
Totul cade si nimic nu-i cu sens
Propriile-i cuvinte, poate
Se-ntorc impotriva-i toate
Dar cu un sens imens
Patrund a lui inimi si,nestiind incotro
Nu trezesc la viata pe nimeni
Devenind un ecou
Se strang sir repetitii si totu-i ridicol
Cand nu vrei nici conditii
sa-mplinesti, doar esti gol
Si totu-i gol,tot se repeta
Cuvantul iarta,gandul e creta
Scartaie-ntruna pe tabla-ti neagra
Mintea-ti tocita mai sta sa roada
Un inteles sub soare,aceleasi cuvinte
Simple cuvinte, dar acum doare
Ne-intelegand a mintii cercuri
Te-nvarte gandul orisiunde
Te vezi batran razand senin
Dar peste tine e un munte de frustrari
Cu barba alba gandul piere
Si altul alergand zambeste-n zari
Tu nu privesti nimic niciunde
Cand viata ta este sub mari
De valuri reci te intristeaza
Gandul ti-l petreci iarasi
A ta fiinta se crispeaza
Si apa-ngheata totul, iarasi
Repeta-ntruna simple cuvinte
Coboara-o treapta,ea te minte
Nu vrei nici sens sa dai,n-ai unde
Cand nu poti intre inimia si ganduri
Sa mai ridici inca o punte
Durerea-i rade,tu esti tanar
Si nebunia te cuprinde
Te chinui tot plangand pe al ei umar
Pe cand ea sufletul iti vinde
Si-ti va ramane iar o rima
Cauta cuvantul,potriveste
Caci mintea ti-e farama cu farama
Soarta  ce si-o doreste
Azi pleaca,sufletul e chinuit
Dar pe cand inca venea de-acolo
Parea atat de potrivit
Sa dea un scop calatoriei
El adormit plutea seninul
Si tot plutind,sfarsi cu gandul bucuriei
Ca de-ar zbura, ca intr-un vis
Nimic nu mai surprinde
Privind de jos,noi am omis
Ca dinspre ceruri suntem tinte
De stele reci,noaptea se-arata
Noi cautam in semne
Dar nestiind zodia toata
Aprindem foc servim de lemne
Un soare ars de-a noastre ganduri
Privii a scopului marira
Lumina rea peste pamanturi
e tot ce vietii iti sortira

Mic „update” pentru cititorul invizibil care poate se intreaba de ce postez poze cu continut pornografic si apoi poezii… E simplu, eu sunt simplu. Reprezint omul asa cum e el. Mai mult sub decat deasupra.  Daca simt nevoia sa vad un film xxx la care ma masturbez si apoi sa scriu un poem de dragoste e pentru ca eu reprezint apogeul fiintei umane. Sunt pe atat de teribil si distrus pe dinauntru pe cat sunt bun, sufletist, milos si iubitor. La mine polii s-au suprapus si se atrag unul pe altul , se confunda unul cu celalalt;

Spun ” te blestem sa mori” si inseamna ” te iubesc, vino” .  Scriu ” mi-as dori sa te vad arzand in iad, curva distrusa si ratata , pentru ce mi-ai facut” cand defapt am scris ” durerea e prea mare sa o spun in cuvinte frumoase asa ca poate intelegi din furia mea cat m-ai ranit si cat te vreau inapoi cu toate astea” .   Si cine stie ce gandesc, traduce si stie ce am scris . Cine nu ma crede nebun, ratat, distrus, fraier si are tot dreptul sa faca asta.  Am un petec cusut pe inima si niste oase legate cu sarma in piept care stau sa se deschida in curand. Am 22 de ani si n-am realizat nimic . Am in minte ideea si amanuntele unei povesti care scrisa va face miliarde de miliarde . Dar merita sa crezi ca esti bun doar pentru ca poti face ceva din care sa iasa bani si sa devina un fenomen cultural si nimic mai mult ? Merita sa-ti pui in slujba masinariei tot ceea ce crezi ca te reprezinta si te face diferit ,mai bun decat restul oamenilor de langa tine ? Merita sa te inconjori de toate cliseele alea si sa refuzi sa intelegi ce esti defapt ? Si anume o fiinta mizerabila si lipsita de orizonturi, ale carei singure scopuri in viata sunt ghidate de hiene flamande care se mananca intre ele ..?!

Si cuvintele tale nu ma duc mai jos decat sunt deja. Nici nu ma ridica. Eu stiu inaintea oricui dintre voi, cine ce si cum sunt. Ma stiu pe dinauntru si pe dinafara. Eu m-am creat in tot anii astia. Eu am jucat teatru cu mine insumi si m-am vazut in atatea roluri. Mi-a placut drama. Ei si ? Cat de jos se poate gasi cineva? Cat de mizerabil sa se simta pe dinauntru incat atunci cand i se spune  „esti un ratat bun de nimic” sa simta ca i s-a facut mai degraba un compliment fata de parerea lui personala despre el insusi ?  Pentru ca noi trecem unii pe langa altii si nu ne punem viata la bataie pentru straini. Mi-e frica si ti-e frica. Esti mort de frica si o stii bine inauntru. Mergi la sala si ai 120 de kile si 1.90 si spui ca nu ti-e frica. Defapt esti crispat la gandul ca alte cateva zeci de milioane merg la sala si au mai multe kilograme si sunt mai inalti si iti poarta gand rau . Eu am 60 de kile, operatie pe inima, creierul facut praf si imi e la fel de frica de clipa urmatoare pentru ca asta e. Vine si n-o poti opri. Nu poti cu ” viata merge inainte profita de orice clipa ” sa opresti inevitabilul. Cliseele astea retardate sunt prostia umana dusa la absurd. Omul invatat sa traiasca din proverbe urbane.  Omul salbaticit si modern totodata.  Omul distrus de inevitabilul pe care incearca sa-l alunge cu vorbe de duh. Nu santem la nenorocita de curte a frantei. Ne-am salbaticit in ultimul hal. Mergem pe strada in masini ,haituiti . Haituiti de servici, de privirile celorlalti, de suparare, de frica de orice. Mergem pe trotuare haituiti si goniti de cumparaturile ce trebuiesc facute, de intalniri de gasti de injuraturi de fluieraturi de batai de scandaluri de crime de placeri de tot. Suntem straini demult in lumea care ne-a fost lasata.  Si eu imi dau seama de toate astea imi dau seama ca pana acum am trait pe banii altora si-mi dau seama ca e drept sa fie asa pentru ca m-a facut sa ma simt intr-atat de mizer incat sa inteleg cum e lumea defapt. Sa nu ma amagesc cu visul unor studii, unui servici bun, unei familii ,unor aventuri. Nu…sa vad dinainte cat de scarba mi-e de mine insumi si de lumea in care traiesc.  Si tu poti schimba asta. Eu pot schimba asta. Dar ceea ce declanseaza in noi schimbarea, inca nu i-a sosit timpul. Nu schimbarea ta in bine, ci schimbarea ta in ceva care sa faca totul bine. Sa-ti sacrifici fiinta cu tot ce inseamna ea pentru a vindeca boala celorlalti.  Si poate ca Isus n-a fost el fiu divin si supranatural dar totusi a fost acolo, a existat, a murit spunand tuturor ca e convins de o lume mai buna ce-l asteapta dupa moarte. Si-a sacrificat viata pentru convingerea lui si daca asta nu ne-a fost deajuns, de 2000 de ani incoa, oare care e pasul urmator pe care trebuie sa-l faca un om sau un fiu de dumnezeu, ca sa ne convinga de faptul ca suntem mai buni de atat…? drace

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: