Arhivele lunare: iunie 2009

Frumos …

Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să şti să dansezi în ploaie!

Reclame

Imitaţia …

Imitaţia e o prostie pentru că nu mai există modele adevărate. Toţi vrem să fim Gigi Becali sau Monica Columbeanu (ce cacofonie!!!). Toţi vrem să fim tari, să fim respectaţi, să avem muşchi, bani, scule cât mai mari, maşini cât mai rapide. Atunci te uiţi la TV şi ce vezi? Pe unii cu care vrei sa semeni.

Dar n-o să fii niciodată ca ei. Nu! Nu te-a născut maica-ta în Statele Unite. Nu eşti negru. Chiar dacă eşti negru şi stai în Statele Unite nu înseamnă neapărat că trebuie să devii gangster de cartier, apoi un rapper bogat plin de bijuterii şi cu vile (cribs) prezentate la MTV!! La fel: dacă locuieşti în România, nu eşti neapărat un ţigan şmecher şi tupeist care se descurcă în orice situaţie. Chiar dacă pare că merită imitaţi, nu vei fi ca ei dacă vorbeşti cu „mă bitch” sau cu „mânca-ţi-aş”. Oricum, nu sunt modele demne de urmat. De ce nu îl admiri pe Bill Gates? E mai slăbuţ, poartă ochelari, nu prea apare la TV, dar e cel mai bogat om din lume. Oricum, puţini oameni merită imitaţi cu adevarat. De ce? Pentru ca nu îşi fac publicitate. Nu apar la televizor să arate cât sunt de tari sau cum arată. E o porcărie fără egal şi un nonsens să te prefaci că eşti ca ei. Poate că nu sunt oameni răi sau demni de dispreţ, poate au muncit mult să ajungă sus. Fiecare celebritate are o poveste. Nu este obligatoriu să fie totul OK în cazul lor. În arta, imitaţia se numeşte kitsch. Aşa e şi în cazul kitsch-ului social! Fii ceea ce eşti cu adevărat.

Oricum, nu o să îţi schimbe nimeni personalitatea. Chiar dacă imiţi un personaj monden cu succes, nu vei fi niciodată asociat cu el. Vei deveni doar o copie nereuşită, încă un ratat cu vise de mărire. Poate că nici nu vei avea măcar satisfacţia să îţi cunoşti idolul. Chiar dacă nu ai haine de la Dolce & Gabanna, chiar dacă nu ai lanţuri de aur şi argint plus vreo 15 inele, chiar dacă nu îţi curg femeile pe urme, totuşi e mai bine să nu visezi la ce nu poţi avea niciodată. Imitaţia nu este deloc apreciata cât timp există originalul. Se ajunge până la obsesie, la nebunie.

Mulţumeşte-te că în loc de fani, ai o familie sănătoasă care te iubeşte. Că în loc de blonde 90-60-90, ai o prietena care e mereu de partea ta (mă rog, cine are!!). În loc de Ferrari în garaj ai un Renault în care eşti mai sigur. Şi, în final, dacă tot vrei să imiţi pe cineva, încearcă să-l imiţi pe Iisus Hristos. E mult mai greu.

by VICTOR (Dej, Jud. Cluj)

Acest articol aparţine în întregime autorului (Victor Titimaş) şi este protejat de legea dreptului de autor.

(Legea nr 8/1996).

M.F.A. (Marele furt de autoturisme) sau GTA de România

Acest articol aparţine în întregime autorului (Victor Titimaş) şi este protejat de legea dreptului de autor.

(Legea nr 8/1996).

Probabil că numărul celor care nu sunt familiari cu seria de jocuri GTA este destul de mic. Acest joc a evoluat mult, de la 1 la 4 (cel mai recent). Deşi sunt diferenţe, esenţa este aceeaşi: personajul îndeplineşte misiuni (fapte adesea ilegale), fură maşini sau motociclete, are o serie de arme cu care poate provoca haos în jur, atrage poliţia când merge prea departe şi practic devine ,,locuitor,, al oraşului respectiv.

Deşi acţiunea se petrece în oraşe imaginare, unii observa asemănări cu oraşe reale ca New York (GTA III şi IV) sau Los Angeles şi Las Vegas (GTA San Andreas). Fanii au făcut tot posibilul ca oraşele să fie cât mai aproape de realitate. Există modificări care schimbă maşinile din joc cu unele întâlnite pe străzile din realitate. Câţiva fani din România au realizat modificări şi mai spectaculoase: au introdus în joc Dacii, MCDonalds-uri, clădiri noi (Arcul de Triumf etc.) si le-au dat denumiri ca GTA Bucureşti, GTA Mamaia, etc. Practic, au încercat ca, prin gameplay-ul modificat, prin maşinile introduse să dea iluzia că jucătorul se află în Bucureşti sau Constanţa, oraşe reale din tara.

Fireşte, oricum ar fi, jocul rămâne tot joc. Personajul, ca şi oraşul nu există decât pe calculator. Datorită modului în care este privită realitatea în joc, apare ideea următoare: cineva poate câştiga bani de la lumea interlopa făcând tot felul de job-uri murdare, în ciuda faptului ca este urmărit din când în când de politie, pentru ca în final să ajungă un om bogat, plin de proprietăţi şi haine scumpe. Întrebarea pe care şi-o pune cineva este: Se poate aşa ceva şi în realitate? Dar în România?

Există un fundal: oraşele mari, în care fără îndoială există o lume interlopa bine structurata, exista arme la fel ca în joc, maşini de orice fel, şi cu siguranţă multe acţiuni ca cele din GTA (furturi de maşini, crime la comanda, urmăriri, schimburi de focuri etc.) Singurul element lipsa este personajul principal. Cineva cu suficient curaj, dar lipsa de conştiinţa. În plus, nu este uşor să iei legătura cu cei care încalcă legea în stilul celor din joc. Nu poţi să mergi la nişte oameni pe care îi crezi mafioţi şi să le spui: ,,Bună ziua, sunt … vreau sa fiu ca voi, ce misiune îmi daţi să fac?”

De altfel, chiar dacă lucrezi pentru ei, probabil că în afară de spălat maşina sau păzit uşa nu vei face mare lucru. Trebuie să fi cu adevărat bun să te afirmi printre ei. Totul se bazează pe legături. Dacă eşti băiat dintr-o familie care are vecini care fac trafic de droguri, ai şanse să devii un traficant şi să câştigi bani din asta, mai ales dacă eşti prieten din copilărie cu ei. Ai nevoie de multe „calităţi” să reuşeşti să câştigi bani ilegal: tupeu, spirit practic, cunoştinţe la nivel cât mai înalt, o conştiinţă foarte permisivă şi multe altele.

Dacă ar fi să luăm GTA-ul şi realitatea, majoritatea dintre noi nu ar fi personajul principal, ci unul dintre NPC-urile care mişuna pe străzi, sau conduc restul maşinilor din trafic. Unii dintre cei care joacă un GTA preferă să conducă maşini, să se distreze ucigând sute de cetăţeni nevinovaţi sau schimbând focuri cu numeroasele echipaje de poliţie venite să îi oprească. În realitate, trebuie să fii dezaxat să faci aşa ceva! Vei fi cel mai probabil bătut de restul oamenilor sau chiar linşat. Mai este o diferenţă cruciala între joc şi realitate, care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care îşi doresc o astfel de „cariera”. În GTA, daca mori, revii la cel mai apropiat spital, pierzi nişte bani şi armele avute asupra ta, apoi eşti ca nou-născut. În realitate, dacă mori … restul ştie fiecare.

În concluzie, nimeni nu trebuie să uite că un joc este doar un joc, că nu are decât o legătura de asemănare cu realitatea care este infinit mai complexă decât orice joc pe computer.

Vigilenţa

Coca Cola

„ŢINE-ŢI PRIETENII APROAPE ŞI DUŞMANII …
ŞI MAI APROAPE”