Spre dimineaţă

Plouă. E frig, dar ce contează? Cui îi mai pasă dacă simt sau nu frigul? Dacă mi-e bine sau nu? Până la urmă asta este cel mai puţin important, chiar dacă mă doare cel mai mult. Mă plimb de nebun pe unde apuc şi tot pe acolo mai scriu un rând.

E frumos afară … e frig cum spuneam dar este frumos. Plouă … destul de tare dar este linişte. O linişte pe care am căutat-o o viaţă întreagă. O linişte care sperie, dar o linişte care aduce siguranţă în dufletul meu. Poate aş vrea ca cineva să fie aici, poate că de fapt nu mai ştiu ce vreau. Sunt aiurea şi m-am obişnuit să suport situaţia asta ş, vorba ta Clau, a cam ajuns să îmi placă.

Pentru cienva în lumea asta sunt sigur că nu sunt corect. Nu e drept să mă ştie aşa, dar se va obişnui. Pentru că oameni se obişnuiesc cu toate. Cu înjurături, cu vorbe grele, dureroase, vorbe care lasă răni adanci în suflet. Ne obişnuim şi cu indiferenţa celor dragi nouă. … Ahhhh pe cine încerc să mint? Nu mă pot obişnui cu indiferenţa.

Hopa … O lacrima îşi face loc pe obraz. O lacrimă nu mă lasă în pace. Nu este destul că plouă neîncetat? De ce nu mă laşi în pace? De ce nu stai acolo de unde ai venit? Nu da frâu libertuturor că nu vreau să plâng. De fapt sunt aşa de încurcat că de fapt vreau să plâng să urlu, să mă descarc dar mereu trebuie să „pun masca”. Stai acolo nu înţelegi?

… … Nu mă ascultă! 😐 Şi este urmată de alta, şi alta … şi alta.

„- Eşti un ratat!

– Tu nu ai nici un drept să mă faci pe mine ratat!

– Tocmai că …. Alo?

– …. …. ….”

E clar. Ştiu că nu înţelegi. Dar eu ştiu ce spun. Nu e greu să înţelegi. Poate că nu era corect să-mi fac fratele un „ratat”. Dar acum este deja de.al dracu prea taryiu să mai conteze. Dar … e tarziu este aproape dimineaţă.

„- Eştiu un handicapat. Să dispari din casa mea. Futu___ Dumnezeziiii ______________ Bagame-aş p__________ Futu__ gura mătii. etc, etc, etc, etc”

Oare astea sunt învăţăturile părinteşti? Întreb şi eu că nu ştiu. Cel puţin eu astea le-am primit. Dur nu? Nici asta nu contează.

Se luminează de ziuă. E noroi peste tot. Asta este. Dacă ai şti ce frumos este … Aş vrea să adorm pe un câmp în mijlocul naturii fără să îmi pese de oameni şi de nimic. Să mă ploaie acolo să mă murdărească şi să nu conteze.

Eşti un simplu cititor de care eu mă ataşez. Şi asta pentru că nu te cunosc şi totuşi îmi eşti aproape, şi totuşi îmi eşti drag indiferent unde te-ai afla. Carmen … îmi zboară gândul la cuvintele tale. De ce mă consideri prietenul tău de suflet? Şti cine sunt eu? Sunt un nenorocit, aiurit un tâmpit care în loc să doarmă stă de nebun pe străzi şi pune negru pe alb câteva rânduri. Judecă-mă! Asta fac toţi.

by Ionut

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: