Visul lucid … O experianţă rară

Este posibil să conştientizezi ce se întâmplă în vis? De curând am citit un material despre o altă formă de vis numită visul lucid! Acest vis lucid este o formă specială de conştiinţă în care noi suntem conştienţi de faptul că visăm, şti că ne aflăm într-un vis dar ne continuăm visul fără să ne trezim. Deci eu am înţeles că în momentul în care adormim trecem într-o formă de somn cu visuri. Visul lucid este o altfel de formă de conştiinţă tocmai datorită modificărilor importante din câmpul conştiinţei.

OK. Dar cum ne dăm seama că am trecut în faza de vis lucid? Tot câţiva cercetători de spun ca exista semne în timpul visului care declanşează conştientizarea. De obicei în timpul visului conştientizarea apare când persoana care visează observă un eveniment care este prea puţin probabil să se întâmple în viaţa de zi cu zi, ca de exemplu zborul sau moartea. Luciditatea poate să apară şi fără un motiv anume, sau după o scurtă trezire şi reîntoarcere în vis!

„Semnele din timpul visului care pot indica celui care visează că se află într-un vis au fost identificate de Stephen LaBerge (de la Institutul Lucidităţii, SUA) în urma analizării a 227 de visuri.” (Sursa: Cercetări paranormale, „Visul lucid”)

Semne … Aceste semne se împart în mai multe categorii: Eul, personaje, locul visului şi obiecte. Semnele ce ţin de eu sunt funcţie de rol, sarcină, acţiune gândire, percepţie, emoţii, senzaţii de trezire sexuală în diferite zone erogene, experimentarea de emoţii puternice, senzaţia că eşti undeva în afara corpului, ca eşti paralizat etc. Personajele au formă ciudată, un personaj cunoscut de tine este îmbrăcat ciudat sau este „desfigurat” şi totuşi acţionează şi se comportă normal (ceea ce este imposibil să se întâmple în realitate).

Dar oare visul lucid este util?

„Visul lucid permite desfăşurarea oricăror acţiuni, imposibile în viaţa obişnuită; visătorul lucid se poate destinde zburând printre piramide, vorbind cu Aristotel sau repetând unele sarcini dificile pe care trebuie sa le îndeplinească după ce se trezeşte; poate căuta răspunsuri la probleme dificile – să nu uităm că Mendeleev a avut revelaţia aşezării elementelor în tabelul care-i poartă numele în timpul unui vis. Riscurile de a face o acţiune în timpul visului care să fie destructivă pentru organismul fizic sunt absolut nule. Chiar dacă visătorul moare în vis, un vis nu e decât un vis şi se va trezi speriat sau va continua să doarmă şi să se trezească normal.

Totuşi, este bine ca să nu se profite prea mult de luciditate şi să se intervină permanent în toate visurile, deoarece astfel se intervine şi în procesul natural de re-organizare a minţii şi de restructurare a conţinuturilor ei.” (Sursa: Cercetări paranormale, „Visul lucid”)

Este posibil să te întrebi câţi oameni au visat lucid? Acest tip de vis lucid este în mod obişnuit o experienţă destul de rară. Deşi majoritatea oamenilor spun că au avut măcar o dată în viaţă un vis lucid dor 20% dintre oameni au trăit visuri lucide cel puţin o dată pe lună.

By Ionuţ

Reclame

4 gânduri despre „Visul lucid … O experianţă rară

  1. alecs aprilie 12, 2008 la 2:21 pm Reply

    de dam seama cand incepem sa vorbim si ne auzim si in realitate si in vis..probabil..:|

  2. claudiu aprilie 12, 2008 la 2:36 pm Reply

    stii prea bine ca este posibil 🙂
    si eu de multe ori in vis imi spuneam brusc.. visezz dar e asa fain ca pot sa zbor si sunt cu ( stii tu cine :)) ca nu vreau sa ma trezesc acum…. .. si zburam in continuare in viss si eram cu stii tu cine :)))

    deci se poat e da..si e super

  3. Ionut Soryn aprilie 12, 2008 la 2:41 pm Reply

    Da se poate …Pai asta am zis si eu ca se poate si ca exista!
    Dar este un vis rar… Tu esti una din persoanele care il cunoaste cel mai bine! Chiar am vrut sa precizez asta!
    😉 >:D<

  4. cezar aprilie 12, 2008 la 4:23 pm Reply

    asa e! mi s-a intamplat foarte des sa-mi spun „visez”…de multe ori era vorba de un cosmar, in care spuneam „neah, nu-mi place”, si deschideam ochii si terminam visul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: