Suflet condamnat la viaţă I

Dacă toate semnele spun că va fi o dimineaţă minunată înseamnă că aşa va fi! E primăvară … natura se trezeşte la viaţă şi soarele încălzeşte deja „Micul Orăşel”. Ce poate fi mai frumos de atât? Cu toate acestea în minte răsună o frază pe care nu o poate uita:

„Dacă tu ai şti motivul pentru care am ajuns aşa ce ai face? Dacă ai şti cine m-a adus în starea asta ai fi capabil să te răzbuni?”

Ar fi capabil dar asta nu ar uşura situaţia … Cu ce ar fi de folos o răzbunare? Dar totuşi este o zi frumoasă şi cred că întrebările astea nu doresc neapărat un răspuns. Cu toate astea ele vin … şi nu încetează să îl macine! Nu poate să găsească un răspuns la întrebarea fratelui său. Ce ar face dacă acea persoană ar fi faţă în faţă cu el? Ar fi capabil să spună ceva? Cum ar reacţiona? Şi până la urmă de ce s-a ajuns la asta?

Totul părea să meargă bine … sau puţin în aparenţă aşa era. Puţini ştiu ce se ascunde în sufletul celor apropiaţi nouă. Nici el nu a ştiut să îl înţeleagă pe fratele lui. Şi nici fratele lui nu i-a dat ocazia să îl înţeleagă!

Sunt multe situaţii dificile în viaţa noastră. Sufletul lui este plin de lacrimi şi tristeţe pentru că frăţiorul lui suferă şi el nu poate să îl ajute cu nimic! Sau nu ştie cum să o facă. Există momente în viaţă când cei apropiaţi nouă cad pradă tentaţiei lucrurilor interzise. S-a întâmplat o dată … Şi iar îţi aminteşte o frază care nu îl lasă în pace

„Dacă în momentul acela eram la fel de apropiaţi ca acum nu s-ar fi întâmplat asta.”

De ce nu au fost la fel de apropiaţi? Nu a făcut nimic să fie aproape de fratele lui? De asta este el un prost …

Dar de curând s-a întâmplat încă o dată … Acum ce a făcut să se întâmple? Ce l-a determinat să nu apeleze la fratele lui care de această dată îi era mult mai apropiat ca atunci? De ce s-a întâmplat a doua oară? Cu ce a greşit el faţă de fratele lui? De ce acesta şi-a pierdut încrederea în el? Două mesaje au fost deajuns ca încrederea câştigată cu greu în aproape 3 ani să se ducă dracului…

El nu se mai regăseşte nicăieri şi asta datorită faptului că nu reuşeşte să mai facă nimic bine … Scoala o face pe deviza „Dacă e să trec o sa trec dacă nu …ASTA ESTE” Şi e nedrept … Acum este un student trecut din milă de profesori aşa cum a fost şi în ultimii 2 ani de liceu, pentru că primii doi a fost un elev de nota 9 … Şocul este cu atât mai mare cu cât dintr-un elev de nota 9 a ajuns un elev de 6 în clasa a 12 şi un student de nota 7.

Totul în jurul lui este acum neplăcut şi în nimic nu se mai regăseşte … Locul lui nu mai este aici. Oamenii sunt răi. Cine ştie oare cum se simte? Cine ştie că în momentul scrierii acestui articol el plânge la locul de muncă şi colegii încearcă să înţeleagă de ce?

Cine sunt totuşi eu şi de ce nu am reuşit să îi ajut pe cei care au avut nevoie de mine? Pe frăţiorul meu şi nu numai pe el? Sunt prizonier într-o lume care nu îmi aparţine! Sunt condamnat să trăiesc într-o lume în care nu mă mai regăsesc.

Acesta este pedeapsa mea şi sunt obligat să o duc la bun sfârşit!

By Ionut

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: