Arhivele lunare: martie 2008

Dumnezeu are nevoie de ingeri

Fiinţele dragi nouă sunt ca nişte îngeri care ne apăra de rele …

Şi el va fi de acum un înger care va veghea asupra familiei lui îndurerate! 😦 … Încă nu realizez ce se întâmplă şi nu reuşesc să înţeleg nimic !

Dar va rămâne aici în sufletul meu şi a familiei lui ca un om bun şi un unchi iubitor care şi-a iubit familia mai presus de orice !

by Ionut

Reclame

Suflet condamnat la viaţă I

Dacă toate semnele spun că va fi o dimineaţă minunată înseamnă că aşa va fi! E primăvară … natura se trezeşte la viaţă şi soarele încălzeşte deja „Micul Orăşel”. Ce poate fi mai frumos de atât? Cu toate acestea în minte răsună o frază pe care nu o poate uita:

„Dacă tu ai şti motivul pentru care am ajuns aşa ce ai face? Dacă ai şti cine m-a adus în starea asta ai fi capabil să te răzbuni?”

Ar fi capabil dar asta nu ar uşura situaţia … Cu ce ar fi de folos o răzbunare? Dar totuşi este o zi frumoasă şi cred că întrebările astea nu doresc neapărat un răspuns. Cu toate astea ele vin … şi nu încetează să îl macine! Nu poate să găsească un răspuns la întrebarea fratelui său. Ce ar face dacă acea persoană ar fi faţă în faţă cu el? Ar fi capabil să spună ceva? Cum ar reacţiona? Şi până la urmă de ce s-a ajuns la asta?

Totul părea să meargă bine … sau puţin în aparenţă aşa era. Puţini ştiu ce se ascunde în sufletul celor apropiaţi nouă. Nici el nu a ştiut să îl înţeleagă pe fratele lui. Şi nici fratele lui nu i-a dat ocazia să îl înţeleagă!

Sunt multe situaţii dificile în viaţa noastră. Sufletul lui este plin de lacrimi şi tristeţe pentru că frăţiorul lui suferă şi el nu poate să îl ajute cu nimic! Sau nu ştie cum să o facă. Există momente în viaţă când cei apropiaţi nouă cad pradă tentaţiei lucrurilor interzise. S-a întâmplat o dată … Şi iar îţi aminteşte o frază care nu îl lasă în pace

„Dacă în momentul acela eram la fel de apropiaţi ca acum nu s-ar fi întâmplat asta.”

De ce nu au fost la fel de apropiaţi? Nu a făcut nimic să fie aproape de fratele lui? De asta este el un prost …

Dar de curând s-a întâmplat încă o dată … Acum ce a făcut să se întâmple? Ce l-a determinat să nu apeleze la fratele lui care de această dată îi era mult mai apropiat ca atunci? De ce s-a întâmplat a doua oară? Cu ce a greşit el faţă de fratele lui? De ce acesta şi-a pierdut încrederea în el? Două mesaje au fost deajuns ca încrederea câştigată cu greu în aproape 3 ani să se ducă dracului…

El nu se mai regăseşte nicăieri şi asta datorită faptului că nu reuşeşte să mai facă nimic bine … Scoala o face pe deviza „Dacă e să trec o sa trec dacă nu …ASTA ESTE” Şi e nedrept … Acum este un student trecut din milă de profesori aşa cum a fost şi în ultimii 2 ani de liceu, pentru că primii doi a fost un elev de nota 9 … Şocul este cu atât mai mare cu cât dintr-un elev de nota 9 a ajuns un elev de 6 în clasa a 12 şi un student de nota 7.

Totul în jurul lui este acum neplăcut şi în nimic nu se mai regăseşte … Locul lui nu mai este aici. Oamenii sunt răi. Cine ştie oare cum se simte? Cine ştie că în momentul scrierii acestui articol el plânge la locul de muncă şi colegii încearcă să înţeleagă de ce?

Cine sunt totuşi eu şi de ce nu am reuşit să îi ajut pe cei care au avut nevoie de mine? Pe frăţiorul meu şi nu numai pe el? Sunt prizonier într-o lume care nu îmi aparţine! Sunt condamnat să trăiesc într-o lume în care nu mă mai regăsesc.

Acesta este pedeapsa mea şi sunt obligat să o duc la bun sfârşit!

By Ionut

„Casa Viselor” – Alege să fi cum vrei tu!

Am câteva întrebări la care aş dori să îmi găseşti tu un răspuns:

    1. Ce ai vrea să citeşti pe „Să visăm împreună”?
    2. Crezi că ar trebui schimbată tema? Cum ai vrea să arate noua temă?
    3. Crezi că subiectul blogului ar trebui schimbat?
    4. Este necesar un domeniu pentru „Să Visăm Împreună”? De ce?
    5. Este o idee bună că susţinem „http://SăMoriTu.uv.ro” – Drept la replică?
    6. La ce te-ai aşteptat prima dată când aiintrat pe „Să Visăm Împreună”!

Şi ce zici de nişte întrebări mai personale?

    1. Eşti mulţumit de viaţa ta?
    2. Ar vrea să schimbi ceva în viaţa ta? Ce anume? De ce îţi doreşti acea schimbare?
    3. Eşti crizat? ( :)) Asta este o întrebare la care nu aştept nici un răspuns!)
    4. Crezi că te ajută cu ceva să visezi? Pe tine te-a ajutat?
    5. Eşti vizitatorul nostru fidel?

Aştept să faci un rezumat cu răspunsul la aceste întrebări şi să ne ajuţi să îmbunătăţim „Casa Viselor”! Şi aşteptăm de la tine idei care crezi că te vor ajuta în viaţă! Sper că eşti PROMT!

by Ionut