Arhivele lunare: octombrie 2007

„Mesaj pentru tine”

Te-am văzut într-o zi pe stradă! Mergeai linistit, iar uneori priveai în jurul tău neînţelegând de ce oamenii din jurul tau sunt într-un clişeu dinamic al uitării de sine. Oamenii pe care îi vezi în jurul tău, merg, ca tine, vorbesc ca tine, privesc ca tine, înţeleg ca tine, gândesc ca tine, iar în „mersul” lor înainte, „ceea ce tu nu înţelegi” este ca de fapt ei merg înapoi.

În acea clipa când m-ai privit pe mine, ai simţit că sunt diferit, iar imaginea aceea te-a neliniştit. Priveai spre oameni spunându-ţi că te vei salva singur, fără să te gândeşti prea mult, ţi-ai dat seama că exista o contradicţie între ceea ce faci tu zilnic şi ceea ce fac eu.

Se chinuie omul din tine să înţeleagă acest mesaj, dar capacitatea ta de a înţelege lucrurile cedează şi se îndreaptă cu nonsalanta spre omul tipic. Omul care trăieşte cu teama de a nu deveni un ratat.

Te uiti la strâmbătura din oglinda, la medicul care ţi-a ucis tatăl, la cel mai bun prieten care nu e cel bun, la alegerile pe care le-ai făcut în viaţă la încercările timide de a fi cel mai bun, la zâmbetul care nu-ţi mai aparţine, la omul care nu mai are nimic special, la gesturile care nu mai impresionează pe nimeni la săruturile care nu mai contează în noapte, nu ştii ce ţi s-a putut întâmpla, dar te simti închis într-o închisoare de unde nu mai exista nici o posibilitate de a evada.

Ai o maşină, ai o slujbă bună, ai pe cineva care te crede cool dar toate acestea le-ai înţeles greşit, de fapt este exact invers, slujba te are pe tine, maşina se foloseşte de tine, iar cei în care crezi că ţin la tine te manipulează pentru a avea ceea îşi doresc de la tine. Nu eşti decât o victimă, un om care crezând că are totul de fapt a pierdut sensul vieţii. Aceasta este o oprire în viaţa ta, o oprire în viaţa netrăită încă dar şi prima posibilitate de a evada dintr-o moarte perimata.

Dacă acum abandonezi, o să-mi lipseşti, din această poveste, tu eşti un personaj refuzat. Îndepărtarea de tine însuţi te aruncă în mocirla oamenilor străzii. Oameni cu pretenţii de la viaţă, oameni care nu ştiu ce vor şi ce le lipseşte, oameni cu familii care în fiecare zi se roagă pentru ei, şi care îşi păstrează prietenii doar pentru necesităţile lor, cu o viaţă lipsită şi totuşi interesantă, până în momentul când jocul se va sfirşi, iar atunci îţi vei da seama privindu-ţi faţa, şi paşii. Şi totusi în această viaţă, ţi-a lipsit ceva, îţi privesti mâinile şi îţi dai seama că ţi-a lipsit contactul cu viaţa, vorbeşti cu Dumnezeu, şi îl întrebi ce plan a avut cu tine, nu eşti sigur că ai înţeles viaţa, dar ţi-a lipsit ceva, ceva ce nu înţelegi, ceva ce nu ai simţit, nu ai simţit viaţa curgându-ţi prin vene, nu ai fost îndrăgostit total, te sperie fiecare zi, şi simţi cum teama te cuprinde, moartea se apropie. Îţi spui că vrei să simţi că trăieşti, agăţându-te de dragoste, pentru a umple golul din sufletul tău.

Eu, într-o zi de vis, prin decembrie, o zi în care găseşti tot ceea ce îţi poţi dori de la viaţă, am început să colind oraşul în care eram prizonier de când mă născusem. Atunci am privit pentru prima dată cerul sub fulgii de nea iar un înger a coborât din cer şi mi-a deschis ochii. Din acel moment am început să văd oameni morţi pe strada, oameni care deşi trăiesc, merg la cinema, prin localuri, sunt morţi. Dar ei nu îşi dau seama de acest lucru, ei se bazează pe intuiţiei şi continuă să meargă în continuare, fără un motiv anume. Îi văd sunt din ce în ce mai mulţi, au uitat cu desăvârşire pentru ce trăiesc, sunt morţi, dar ei nu ştiu acest lucru, şi continuă să-şi trăiască moartea ca într-un vis de o noapte…

Nu vreau decât să înţelegi că am stat şi eu în acel oraş în care puteai fi cineva sau un nimeni, un frumos sau un urât, locul unde oamenii nu se pot exprima pe ei înşişi, de aceea am avut nevoie de altcineva, şi am renuntat la asa-zişii prieteni de nicăieri… Doar eu te pot ajuta să trăieşti, urmează-mă, am un mesaj pentru tine.

Te-ai săturat de minciunile din jurul tău, simte că universul este făcut pentru tine, iar neliniştile tale din acest moment nu mai există. Priveşte în sufletul tău cu ochii minţii, cunoaşte-te pe tine. O să începem o poveste în care nu ai crezut, o aventură din viată care te va apropia de absolut…

– Ai confundat vreodată visul cu realitatea?

– Sau ai furat ceva chiar dacă aveai bani?

– Ai făcut vreodată vreo nebunie?

– Ti s-a părut vreodată că trenul se mişcă chiar dacă era oprit?

– Poate că era o nebunie.

– Poate că era în anii 2000.

– Sau poate duceam o viaţă confuză.

Viaţa este o enigmă, un puzzle, o luptă confuză între bine şi rău, bun şi malefic, adevăr şi minciună, înnebuneşti încercând să o înţelegi.
– Sari
– E bine.
– E prea bine.
– E timpul să petrecem, nu?
– Eu sunt partenerul tău.
– Ai fost terminat.
– Acum avem tot timpul să ne „jucăm”.
– Nu e ziua ta norocoasă. Dă-mi drumul să zbor.
– Haide. Haide, dă-mi drumul. Credeai că asta mă va opri? Bea ceva, frumosule…
– Ştii care este cel mai înspăimântător lucru?
– Să nu-ţi cunoşti locul pe lumea asta să nu ştii de ce eşti aici.
– Este un sentiment îngrozitor.
– Ce-ai făcut?

Aproape pierdusem speranţa. De atâtea ori m-am întrebat. I-am omorât pe toţi.

Dar te-am găsit pe tine. Atâtea sacrificii … doar ca să te găsesc pe tine. Doamne Dumnezeule! Acum că stim cine eşti tu … Ştiu şi cine sunt eu. Nu sunt o greşeală. Totul are un sens. Într-o poveste ştii cum poţi afla cine va fi personajul negativ?

Este exact opusul eroului. Şi, de cele mai multe ori sunt prieteni, ca noi doi. Şi amândoi vom înţelege viaţa cum e ea. Trebuia să ştiu de atunci.

Ştii de ce, OMULE? Din cauza creaturilor ciudate pe care le întâlnim la tot pasul. Oameni pe care oraşul i-a nenorocit. Oricât te-ai chinui, soarele nu răsare din blocul de vizavi!

Nu poţi să renunţi, priveşte în tine, eşti mult prea puternic! Era o vreme când visam în fiecare seara că voi afla undeva, ceva, care mă va face fericit şi mă va ridica spre viaţa adevărată oamenii îţi vorbesc despre singurătate, că nu e ceva bună, dar tu ştii: asta multe fete şi băieţi sunt singuri.

Acum că şti ce te asteaptă eşti pregătit să înduri tot ce e mai greu în viaţă şi să priveşti spre paradis. Dar dacă stai degeaba şi leneveşti în continuare, vei fi la fel ca un porc într-un abator: trăieşti fără nici o grijă dar nu ştii ce soarta tristă ţi se pregăteşte. Trebuie să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Din perspectiva pe care o doreşti şi care ţi se potriveşte. Exprimă-ţi viaţa, trebuie să ai ceva de spus, interacţionează cu ceilalţi.

Îţi spui mereu că o maşină îţi doreşti, că fără bani nu ai putea să trăieşti. Te-ai schimbat … nu te mai recunosc da ai uitat de mine, EU omul din tine, omul care dispare atunci când soarele răsare, te trezeşti plin de gânduri, cu singura alinare CĂ MAI POŢI TRĂI VISÂND! Uneori ai vrea să zbori, nu mai poţi să stai de dor ai vrea sa urci pâna la cer, să ai puterea să mai crezi că te vei regăsi ascuns printre nori, altă zi în viaţa ta fără tine, altă zi plină de suspine, un chin permanent pentru mine.

– Scuză-mă care e numele tău?
– Mă cunoşti … tu m-ai ales. Amândoi am învăţat să trăim frumos. Am crezut în viaţă şi am păstrat lumina de început în ochii noştri, chiar de lumea nu ne v-a ierta.
Îţi promit că întotdeauna te voi ajuta. Promit că nu te voi uita şi dacă nu ai sa fi cu mine, vei exista în viaţa mea, şi am să mă rog să-ţi fie bine.

Peste ani ne vom revedea, ca doi necunoscuţi, ne vom regăsi şi ne vom vorbi, şi amândoi vom înţelege viaţa cum e ea.

Reclame

:( Astăzi vreau să fiu liniştit!

Nu mă simt bine! 😦 Am nevoie să dorm puţin … puţin mai mult!

by Ionuţ

De ce visăm?

Tu ce părere ai?

Apropo de reclame…

Dacă tot suntem la capitolul „Ce îmi place şi ce nu?” vreau să te invit să citeşti ceea ce mi-a plăcut şi ce citesc eu! Ce nu îmi place nu o să spun şi asta pentru că dacă nu îmi place nu fac reclamă! E o alegere personală şi până la urmă eu decid, nu?

1. Cel mai nou blog (nou pentru mine că acum l-am descoperit):

http://moflea.haipa.ro

Un blog care pe mine m-a bine dispus şi o să rămân cititorul lui! Bafta „Moflea”! Apropo … Cum te cheamă?

2. Felicitări şi lui Adi, casă noua achiziţionată cu ajutorul piticilor de gradină, nu? 🙂

http://adi-adrian.blogspot.com

Mişto blogul tău Adi!

3. Poţi veni la un pahar de vorbă … pe balcon:

http://pebalcon.dap.ro

Deşi pe acest „balcon” nu s-a mai postat de mult, este un blog în care postez şi eu, dar la fel ca ceilalţi colegi de „balcon”, Alex şi Diana, nu am mai postat de mult!

4. Ehee … Alex: „Viaţa nu vorbeşte … preferă să asculte!”

http://alecs.haipa.ro

Alex este colegul meu de pe balcon, şi te invit să citeşti blogul lui, blog scris de data asta NUMAI de el!

5. Viaţa e ca un castel de că…cărămida! by Edy (Mihai)

http://edysabie.haipa.ro

Edy, nu s-a mai postat de mult! Am înţeles de ce! 🙂 Dar mi-a plăcut, atât cât a durat!

6. NO COMMENT! SUPER TARE:

http://kira665.weblog.ro

Blog scris de un tânăr foarte inteligent! Citeşte şi nu întreba ce vârsta are! by Edy (Nu e acelaşi Edy, numele lui real chiar este Eduard)

7. „Să navigăm printre idei!” by Victor

http://www.mrpessimistik.haipa.ro

Victor, vreau continuarea poveştii … ne cam laşi în suspans!

8. Blog de umor! Cică „Vino-ncoa’ Elemele!

http://whisperr.haipa.ro

9. MARCA „SĂ VISĂM ÎMPREUNĂ!” by Clau & Ionuţ

BLOG DE UMOR! ÎŞI DOREŞTE SĂ TE FACĂ SĂ ZÂMBEŞTI ŞI SĂ UIŢI DE PROBLEME!

„ZÂMBESTE! MÂINE VA FI MAI BINE!”
http://zambeste.haipa.ro

Mai sunt multe pe care le văd zi de zi pentru că sunt un fan al blogurilor! Prefer un blog decât o revistă de prost gust! Am întâlnit multe bloguri de prost gust cărora nu le dau nume şi multe bloguri foarte interesante dar cărora nu le retin numele şi mi-ar lua 50 de pagini să tot scriu!

by Ionuţ

Îmi place asta…

Recunosc că îmi place foarte mult să „răsfoiesc” blogurile să citesc ce mai scrie lumea …

Am dat de curând peste un blog ce îmi place mult: (http://baiatu.stres.info)! De ce? Nu pot şi nici nu am dispoziţia necesară de a-ţi explica de ce! Pur şi simplu … Te invit să vizitezi şi să spui ce părere ai!

By Ionuţ

Pauzele lungi şi dese…

O vorba zice aşa: „Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese!”

Nu ştiu cât de adevărat este dar mi-am amintit vorba asta stând de vorba cu un coleg dintr-o clasă mai mică din liceul în care am „învăţat”. Fostul meu diriginte ridica vorba asta la „rang de cinste”… Eh mai avea el multe vorbe. Avea chiar şi un mic regulament de ordine interioară care conţinea numai 2 reguli:

Regula 1: „Profesorul are întotdeauna dreptate!”

Dar pentru că această regulă nu era întotdeauna adevărată avea şi o continuare:

Regula 2: „Când profesorul nu are dreptate, aplicăm Regula 1!”

Mişto nu? Dar şti ce am învăţat din orele de electro? O mică poezie care definea „Curentul Indus”:

„Eu curentul cel indus

Totdeauna m-am opus

Sarcinii ce m-a produs…!”

P.S.: Uite că am folosit şi diacriticele şi sincer cred că ai dreptate, la urma urmei suntem români şi nu avem degeaba diacriticele! (http://baiatu.stres.info)

by Ionuţ

Printre gânduri …

O viaţă amară şi aiurea … Mă simt prizonier al propriei vieţi. Ai avut vreodată senzaţia că eşti „prins în lanţuri”… că vrei să scapi, să fi într-un anume loc şi totul te trage şi te ţine „legat”? Ei bine nu ştiu cât o să înţelegi dar aşa mă simt acum …

Sunt „legat” împotriva voinţei mele la o viaţă aiurea, la o viaţă în care eu sunt „oaia neagră” şi restul sunt cei buni. Sunt sătul … Mă irită tot, nu mai suport nici să mi se vorbească frumos nici urât, nu mai suport nimic … Care este cauza? Păi tocmai, aş vrea să te întreb pe tine … poate poţi să îmi dai un răspuns …

De ce am impresia că trăiesc aiurea? De ce am senzaţia că timpul trece în defavoarea mea? De ce sunt complexat, dacă pot spune aşa, de faptul că nu am o ţintă sigură? Că mă învârt aiurea şi timpul trece şi iar trece şi eu încă sunt aici şi nu fac ceea ce ar trebui? De ce mi se pare că sunt „atacat” din toate părţile, deşi toţi zic: „Am încredere în tine” Dar întotdeauna urmat de „AJUTĂ-MĂ!” ?

Cred că este timpul pentru o „evadare” din rutina de zi cu zi! Dar cum? Totul mă trage înapoi! Sau sunt eu cel care nu are curajul să „fugă” pur şi simplu? Să fie şi asta o parte din răspuns?

În orice caz, „Ionuţ” ia o pauză … o pauză lungă de tot! Şi dacă v-a reveni … v-a reveni altfel, mai bun, mai LUCID şi gata să te ajute! Dar pentru moment nu mă pot ajuta nici pe mine.

by Ionuţ